CFR Cluj, campioana României, va juca împotriva formației FC Alashkert, campioana Armeniei, în turul trei preliminar al Europa League.
FC Alashkert s-a calificat în premieră în această fază a Europa League, după ce a trecut de formația muntenegreană Sutjeska (0-0 și 1-0).
Manșa tur a confruntării CFR Cluj - FC Alashkert va avea loc la 9 august, în deplasare, iar returul la 16 august, la Cluj-Napoca.
Campioana Armeniei a început în primul tur al Ligii Campionilor, întâlnind campioana Scoției, Celtic Glasgow, care s-a impus cu 6-0 la general, după 3-0 în fiecare dintre cele două manșe.
FC Alashkert este un club fondat în 1990, în capitala armeană Erevan. Echipa a câștigat ultimele trei ediții de campionat.
Cu un lot evaluat la 5,4 milioane de euro, mexicano-americanul Cesar Romero este cel mai valoros jucător al armenilor. Atacantul în vârstă de 29 de ani este cotat de Transfermarkt la 350.000 de euro.
Vedeta echipei FC Alashkert este Edgar Manucharyan (31 de ani), care în 2007 a câștigat Cupa Olandei cu Ajax Amsterdam. Manucharyan are 54 de selecții și nouă goluri pentru echipa națională a Armeniei.
Antrenor este Varuzhan Sukiasyan (61 de ani), fost selecționer al Armeniei. El a preluat echipa la 1 aprilie. Sistemul de joc folosit în sezonul trecut a fost 4-2-3-1.
FC Alashkert are un stadion cu o capacitate de 6.850 de locuri și cu un aspect preistoric.
CFR Cluj a ajuns în preliminariile Europa League după ce a fost eliminată de Malmo FF (0-1 acasă și 1-1 în Suedia), în turul doi preliminar al Ligii Campionilor.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News