Ciprian Deac, mijlocașul celor de la CFR Cluj, a scris istorie cu echipa ardeleană, după ce a reușit să câștige un nou titlu în Liga 1, al patrulea la rând.
CFR Cluj, formația pregătită de Edi Iordănescu a cucerit al patrulea titlu consecutiv și al șaptelea din istoria clubului, devenind formația din provincie cu cele mai multe campionate câștigate, după UTA Arad.
Mijlocașul în vârstă de 35 de ani, Ciprian Deac ar fi primit o ofertă să revină la Rapid. Potrivit unui site al suporterilor echipei din Giulești, jucătorul lui CFR Cluj este aproape să semneze cu formația pregătită de Mihai Iosif.
"Ciprian Deac, fostul fotbalist al Rapidului din sezonul 2011-2012 este extrem de aproape de a reveni la echipa din Giulești. Mijlocașul de 35 ani care tocmai a câștigat al șaselea său titlu cu CFR Cluj este dorit cu insistență la Rapid. Recent, acesta a reconfirmat dragostea pe care o are pentru clubul de lângă Podul Grant și, aparent, nu doar pentru că clubul a revenit în Liga 1 după șase ani.
Ciprian Deac
E adevărat, în ianuarie, Deac a semnat prelungirea cu ardelenii până în 2024, dar discuțiile par a duce către Giulești. În contextul în care pentru rapidiști este extrem de aproape și centenarul."potrivit site-ului 1923.ro