CFR Cluj· 2 min citire

Dan Petrescu a primit primul transfer din 2022! Neluțu Varga confirmă: "Încerc să-i îndeplinesc toate dorințele"

Dan Petrescu

Dan Petrescu

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 4 ian. 2022, 08:57

Patronul CFR-ului a reușit să îl convingă pe antrenorul în vârstă de 54 de ani să refuze propunerea de a deveni selecționer, astfel că acum face totul pentru a-l răsplăti pe acesta pentru decizia sa!

Dan Petrescu a decis să continue pe banca campionei României, deși a avut o oferă pe masă din partea lui Răzvan Burleanu. Dat la un moment dat ca și numit în locul lui Mirel Rădoi, „Bursucul” a rămas în Gruia și speră să le aducă ardelenilor al cincilea titlu de campioni consecutiv.

Până atunci însă, Petrescu a cerut mai multe întăriri în această iarnă, iar Neluțu Varga a anunțat primul transfer făcut de campioana României în noul an. Concret, fostul atacant al celor de la FC Botoșani, Marko Dugandzic, s-a înțeles cu CFR Cluj. Fotbalistul în vârstă de 27 de ani a evoluat ultima dată în Rusia, la FC Sochi.

Marko Dugandzic

”Da, l-am luat pe Dugandzici. Încerc să-i îndeplinesc lui Dan toate dorințele spre a-și forma o echipă competitivă pentru Europa”, a spus Varga, potrivit Playsport.

CFR Cluj ar urma să plătească 400.000 de euro pentru transferul lui Marko Dugandzic, căruia îi va achita un salariu lunar de 20.000 de euro.

Citește și Fotbalistul refuzat în Gruia chiar de patronul CFR-ului: „Nu ar avea loc în prima echipă”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din CFR Cluj