Dan Petrescu (54 de ani), antrenorul echipei CFR Cluj, a susținut o conferință de presă premergătoare amicalului cu Dinamo Kiev.
Tehnicianul campioanei României a avut doar cuvinte de lauză la adresa lui Mircea Lucescu (76 de ani).
”Nu e întâlnirea mea cu Mircea Lucescu, e întâlnirea noastră cu jucătorii din Ucraina. Este bine că se va juca acest meci pentru că putem ajuta refugiații. Mă încântă foarte mult. Mă întâlnesc cu cel mai mare antrenor din istoria României. M-am întâlnit cu el numai în amicale. Îmi doresc să fie un spectacol frumos. Sper să putem ajuta financiar refugiații.
E clar că echipele lui Mircea Lucescu joacă un fotbal bun, ofensiv. E foarte bine. Acest joc este foarte bun pentru jucătorii care nu prea au jucat. Nu cred că o să fie stadionul cum a fost cu FCSB. A fost unic. Dacă ar reuși măcar jumătate, ar fi fantastic”, a declarat Dan Petrescu, în cadrul unei conferințe de presă.
La meci pot asista gratis refugiații ucraineni aflați în România. Un bilet la tribuna a doua costă 10 lei, în timp ce pentru un loc într-un sector VIP un fan trebuie să plătească 50 de lei. Partida dintre CFR Cluj și Dinamo Kiev se va disputa pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca, miercuri, de la ora 21:30.