Dan Petrescu a oferit primele declarații după incidentul de la Giurgiu, atunci când a fost eliminat pentru injurii aduse arbitrului Sebastian Colțescu!
Antrenorul campioanei CFR Cluj a încercat să își justifice comportamentul și a dat vina pe felul în care unii arbitri gestionează comportamentul său mai vulcanic pe banca tehnică.
"Pe unde am fost la meciuri europene, gândiți-vă numai la meciurile din Champions League de anul acesta, niciun arbitru nu mi-a dat vreun cartonaș galben sau nu m-a eliminat. Pentru că știu cum să colaboreze cu un antrenor mai vulcanic. Și în România sunt arbitri care știu să vorbească, cum și ce să comunice. La meciul ăsta am greșit, a fost foarte multă oboseală, dacă îmi dădea un cartonaș galben era suficient. Gândiți-vă la Simeone, că dacă ar fi eliminat la fiecare meci la cum se comportă. Nu vreau decât să fiu respectat. Am luat șase galbene și trei roșii, la un meci la care nu am făcut niciun fault. Am fost ațâțați și enervați, din primul până în ultimul minut. Ne-am dorit să jucăm luni, jucasem cu Slavia Praga. Ne-au programat sâmbătă, iar pe fondul acesta de oboseală am avut și probleme de arbitraj. Totul a fost exagerat din partea arbitrilor" - a explicat Dan Petrescu la Digi Sport.
Dan Petrescu va afla miercuri ce sancțiune va primi din partea Comisiei de Disciplină a FRF.