Cristi Balaj, președintele celor de la CFR Cluj, a vorbit despre Dani Coman, fostul oficial de la Hermannstadt.
Se pare că fostul portar s-ar afla în tratative pentru a se alătura campioanei României. Iată ce a spus Balaj despre acest lucru.
„Nu ar avea doar colegi, ci și prieteni!”
„(n.r. Dani Coman ar urma să vină în stafful echipei) Patronul nu ne-a spus nimic legat de acest subiect. Noi cu Dani Coman avem o relație foarte bună, am colaborat și o facem în continuare. Ne-am și întâlnit.
El, în situația în care ar veni, nu ar avea doar colegi, ci și prieteni la CFR Cluj. Orice persoană care are experiență și poate aduce valoare, ne bucurăm atunci când vine alături de noi”, a declarat Cristi Balaj, pentru Pro Arena.
Dani Coman a fost președinte la Hermannstadt (2021-2022) și la Astra Giurgiu (2015 - 2021).