"Scorul e puțin aspru. Am început bine prima repriză, am marcat două goluri, dar Dinamo nu mai este echipa de la începutul sezonului, care avea copii. Dinamo ne-a făcut viața grea, am avut un meci greu. Dacă se făcea 2-1, poate intram în panică și ei prindeau curaj. Sunt foarte mulțumit de atitudinea tuturor jucătorilor, nu este ușor să joci din trei în trei zile.
A fost cel mai bun meci în campionat de când am revenit eu. Debeljuh nu este rebel, doar că nu s-a antrenat bine, a înțeles mesajul, iar acum a intrat bine. Mă bucur pentru el, sper să fie cu capul doar la fotbal acum, să fie concentrat. Și antrenorul care a fost înaintea mea are meritul lui pentru parcursul de acum, a avut șase victorii la rând.
Toată lumea va avea trei zile de pauză, jucătorii și cei din staff sunt foarte obosiți. Echipa stă foarte bine din punct de vedere fizic acum", a declarat Dan Petrescu, după victoria cu Dinamo.