CFR Cluj a remizat în partida cu FC Pyunik (0-0), în primul meci din turul 1 preliminar al Champions League. Marius Șumudică, care a pregătit gruparea din Gruia la începutul sezonului trecut, s-a amuzat pe seama transferurilor realizate de aceștia până acum.
Șumi consideră că jocul CFR-ului nu a impresionat, iar că unele transferuri nu par tocmai cele potrivite. De asemenea, acesta a avut o remarcă și la adresa lui Cristi Balaj, președintele clubului.
„De exemplu cel de la Rijeka, sau de nu știu unde, pe care s-au plătit 400.000, nu știu ce i-a plăcut. Poate tunsoarea!”
„Nimic special la noutăți, nu a ieșit nimeni în evidență. Tot Debeljuh a fost cel mai periculos. Nu înțeleg de ce nu a fost folosit Petrila, care poate destabiliza, e mult peste Roger. Nu am nimic cu Roger, de la UTA, e un jucător liniar, care nu are ruperi de ritm. Dar Petrila e bun și pe contraatac, și la unu-la-unu. Părerea mea e că trebuie să joace.
În rest, nu au pus nicio problemă (n.r. – cei de la Pyunik Erevan) pe faza defensivă. De aceea m-a și surprins declarația lui Balaj, care a spus că acel fundaș central s-a achitat de sarcini, că a jucat extraordinar. Păi fundașul ăla central ce să se achite de sarcini? Că a dat două lumânări și vreo trei prin tribune
Îmi place Betancor, care va marca și va pune probleme, e jucător tehnic, știe să intre în combinații, e jucător de execuție. Îi trebuie timp să se adapteze. Dar restul jucător, de exemplu cel de la Rijeka, sau de nu știu unde, pe care s-au plătit 400.000, Mistrati, sau ceva de genul ăla, de care a zis domnul Balaj că i-a plăcut… Dar nu știu ce i-a plăcut. Poate tunsoarea”, a declarat Marius Șumudică, conform celor de la digisport.ro.