Mihai Stoica i-a ironizat pe rivalii de la CFR Cluj. Oficialul FCSB-ului pare convins de afirmațiile făcute.
Mai exact, Meme consideră că CFR nu va avea niciodată un număr foarte mare de fani, indiferent de rezultatele obținute. Iată ce a spus managerul celor de la FCSB.
„Oamenii țin cu Steaua sau Dinamo și sunt unii, mai ales în București, care țin cu Rapid. Și atât!”
„(n.r. poate câștiga CFR suporteri?) Niciodată. Nu are cum să se schimbe. Nu există suporteri care să treacă dintr-o barcă în alta. Uitați de chestia asta. E vorba aia: poți să schimbi religia, starea matrimonială, dar nu poți să schimbi echipa cu care ții, nu ai cum. Cine ar putea să țină cu CFR? O ‘șapcă roșie’? Niciodată.
Păi și de unde? De la Adjud ar putea deveni cineva CFR-ist? Am fost la Urziceni, cunosc. Urziceni era echipa poate cea mai iubită la momentul ăla.
Părea singurul amărât care se bate cu ‘granzii’. Atunci erau ‘granzi’ cu adevărat. Adică erau cinci echipe care aveau bugete de 15-20 de milioane. Acum e mai subțire. Cine să țină?
Nu există așa ceva. Oamenii țin cu Steaua sau Dinamo și sunt unii, mai ales în București, care țin cu Rapid. Și atât. Și după aia pe plan local, fiecare ține cu echipa lui.
Eu am stat în provincie și știu despre ce e vorba. Când venea Steaua, avea foarte mulți susținători, de aia era stadionul arhiplin mereu.
Susținătorii Stelei țineau și cu Galațiul, că era normal, că sunt gălățeni. Dacă dădea Steaua gol, se bucurau că dă Steaua gol. Dacă dădea Oțelul, se bucurau iar și plecau acasă fericiți”, a declarat Mihai Stoica, pentru cei de la orangesport.ro.