Ștefan Gadola, acționarul minoritar al celor de la CFR Cluj, a reacționat după ce a apărut o înregistrare în care patronul Neluțu Varga îl înjura.
Finanțatorul de la echipa ardeleană spune că a discutat deja cu Neluțu Varga, iar acesta și-a prezentat deja scuzele la adresa sa.
După cele auzite pe înregistrarea audio, Ștefan Gadola declară că niciodată nu a rostit astfel de cuvinte la adresa cuiva. Acesta spune că Neluțu Varga a fost influențat negativ de alte persoane și de aceea a avut acel comportament.
,,Varga m-a sunat să își ceară scuze, mi-a spus că îi pare rău și că era puțin obosit, să zicem așa ca să fim diplomați, pentru că tocmai vin de la o întâlnire diplomatică. A fost influențat și de anumiți oameni să creadă că EnergoBit ar fi ceva rău pentru club. Fiind acționari, noi avem tot dreptul să vorbim despre club. Niciodată n-am vrut să facem rău clubului. Știe și el asta. Din contră, noi am ajutat când au fost situații grele. Noi am investit mult și am ajutat când a trebuit.
Trebuie să fiu foarte sincer, am fost șocat! Mi-a spus că îi pare foarte rău. Eu l-am înțeles și i-am spus să aibă grijă de ce spune pentru că și noi ne simțim neplăcut, ca să nu spun jigniți.
Eu n-am înjurat pe nimeni niciodată în așa fel! Nici eu și nici colegii mei nu facem așa ceva. Nu folosim un astfel de limbaj. Noi vom merge înainte ca acționari, avem anumite drepturi, le folosim. Ținem la club și nu vrem să facem rău clubului, circ și ceartă. Vrem să meargă frumos înainte.'', a declarat Ștefan Gadola, pentru ProSport.