CFR Cluj a dominat și această ediție de campionat. Ardelenii au fost pe primul loc constant, iar de la revenirea lui Dan Petrescu, echipa a avut un avantaj enorm de puncte în fața rivalelor la titlu. Totuși, în ultima perioadă, campioana României nu trece prin cele mai bune momente.
Cele două înfrângeri consecutive (2-3 cu CSU Craiova și 0-1 cu FCSB) i-au adus pe Dan Petrescu și elevii săi într-un punct delicat. Echipa lui Gigi Becali se află la doar 2 puncte în spate, iar Craiova, ocupanta locului 3, nu renunță nici ea la luptă. Ideea demiterii lui Dan Petrescu a fost comentată și pusă chiar pe seama fotbaliștilor de la CFR.
„Cred că asta simt și jucătorii!”
Ion Crăciunescu, fostul mare arbitru român, a vorbit despre situația critică de la campioana României. Acesta consideră că până chiar și jucătorii simt că echipa are nevoie de o schimbare de antrenor.
„Vreau să-l felicit pe Dan Petrescu pentru rezultatele din anii trecuți, dar m-am cam săturat acum. Cred că asta simt și jucătorii.
M-am săturat de văicăreala lui, de clișeele lui. Jucătorii par și ei obosiți, încărcați. Ar trebui o schimbare, cred că și lui i-ar face bine să meargă în altă parte. E o părere, așa simt”, a declarat Ion Crăciunescu, pentru Digi Sport.
Etapa viitoare, CFR o va găzdui pe Farul Constanța, în timp ce FCSB va primi vizita celor de la FC Argeș. Dacă feroviarii vor comite un nou pas greșit, roș-albaștrii pot trece în fruntea clasamentului.
Meciul decisiv, din ultima etapă, poate fi jucat cu titlul pe masă. Atunci, FCSB va juca, pe teren propriu, cu CFR Cluj.