Alexandru Ioniță nu a rămas indiferent după ce Daniel Pancu a anunțat că vrea să îl transfere la Rapid pentru următorul sezon. În afara lotului pentru meciul cu Universitatea Craiova, atacantul de la CFR Cluj a răspuns pozitiv mesajului venit dinspre Giulești.
Rapidist declarat, jucătorul care a mai evoluat în România și pentru Astra Giurgiu, a anunțat că și-ar dori să revină în Grant.
"Îi felicit pe cei de la Rapid pentru promovarea în liga a doua, pe Pancone, pe Ionuț Voicu, pe toți de acolo. Mi-aș dori să mă întorc, aș veni în primul rând ca să ajut echipa să promoveze în Liga întâi. Rapid este casa mea, vreau să fac parte din noul proiect și îmi doresc chiar să-mi închei cariera în Giulești" - a declarat Ioniță înaintea partidei dintre CFR Cluj și Universitatea Craiova.
Alexandru Ioniță a fost transferat de CFR Cluj de la Astra în 2018, pentru un milion de euro. Fostul rapidist a evoluat în numai 39 de meciuri pentru campioana din Liga 1.
"Nu mă încadrez deloc în stilul de joc al lui Dan Petrescu. De aceea, cel mai bine pentru mine este să plec în altă parte! Îmi doresc să joc mai mult. Nu fac parte din lot la partida cu Universitatea Craiova, dar sper să fiu pe teren cu FCSB. Aș vrea ca echipa să facă o figură frumoasă în Europa" a explicat Ioniță la Digi Sport.
În vârstă de 24 de ani, Alexandru Ioniță s-a format la Rapid și a evoluat pentru prima echipă a giuleștenilor în perioada 2012-2014.