CFR Cluj va primi marți seară vizita celor de la Hermannstadt. Ardelenii vor juca astfel ultimul meci din acest an.
Cristi Balaj, președintele clubului, a declarat că în perioada de iarnă vor avea loc schimbări în tabăra campioanei României. Iată ce a spus oficialul CFR-ului.
„Vom vedea exact ce jucători vor fi înlocuiți!”
„Vom trage linie după meciul de azi și vom vedea exact ce jucători vor fi înlocuiți. Sau vom încerca să aducem înlocuitori, pentru că trebuie să și putem. În funcție de acest lucru vedem și ce decizie vom lua, avem în plan să aducem câțiva jucători.
Au apărut nume în presă, dar nu s-a discutat cu unii dintre ei. Chiar dacă există posibilitatea nu înseamnă că se va și realiza un transfer atât timp cât nu avem semnăturile tuturor părților”, a declarat Cristi Balaj, potivit Sport.ro