CFR Cluj vrea să depășească statutul de outsider și să obțină un rezultat bun cu Lazio Roma joi, în grupele Europa League. Fundașul Andrei Burcă a studiat atent jucătorii ofensivi ai italienilor și mizează pe atuurile tactice ale antrenorului Dan Petrescu.
CFR Cluj - Lazio Roma se va disputa, joi, de la ora 19:55. Antrenorul romanilor, Simone Inzaghi, a anunțat că va menaja mai mulți jucători de bază, întrucât campionatul este prioritar.
"Este adevărat că este concurență mare în apărare, suntem mulți jucători, dar concurența este benefică. Antrenorul va decide cine va juca. Toată lumea știe că Lazio este o echipă valoroasă, cu tradiție. Sper să reprezentăm România cu succes mâine... să facem un meci bun, trebuie să ne autodepășim.
Antrenorul nostru a analizat foarte bine adversarii. Și eu am studiat jucătorii ofensivi, am văzut multe clipuri video. Ciro Immobile este foarte puternic, Correa a fost convocat la naționala Argentinei. Nu în ultimul rând, Caicedo este tehnic și domină la nivel fizic.
Va fi dificil să ne calificăm. Am mai jucat cu Celtic, Lazio este foarte puternică, Rennes a învins-o pe PSG. Sunt echipe cu pretenții pentru a câștiga trofeul. Ștefan Radu este unul dintre cei mai valoroși fundași români, joacă de mulți ani la Lazio. Ar fi fost bine dacă l-am fi avut la echipa națională", a spus Andrei Burcă, în cadrul unei conferințe de presă.