CFR Cluj· 2 min citire

VIDEO | Conducerea CFR-ului îi face toate poftele lui Șumudică! Un nou jucător a ajuns în Gruia

Marius Șumudică, la antrenamentul lui CFR Cluj

Marius Șumudică, la antrenamentul lui CFR Cluj

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 6 iul. 2021, 15:34

Campioana României continuă mișcările de trupe în această vară, astfel că Marius Șumudică a primit al optulea transfer de când a preluat echipa!

După ce au renunțat la nu mai puțin de nouă jucători în această vară, ardelenii i-au adus pe Christian Figueredo, Rachid Bouhenna, Daniel Graovac, Anas Tahiri, Denis Rusu, Christian Rodriguez și Daniel Paraschiv, iar aceștia sunt gata să demonstreze că au potențialul necesar pentru a face față la cea mai titrată echipă din România de după anii 2000.

Potrivit informațiilor Pro Sport, mijlocașul în vârstă de 28 de ani, Guessouma Fofana, ar fi ajuns deja la Cluj și urmează să fie prezentat oficial în orele următoare. Conducătorii CFR-ului ajunseseră la un acord cu francezul încă de săptămâna trecută, dar fotbalistul a ajuns abia ieri în Gruia.

Guessouma-Fofana-profimedia-0403527249

Sursa Foto: Profimedia Images

Ce spunea Marius Șumudică, aseară, la conferința de presă:

„Este o întrebare dificilă, o întrebare cu 24 de ore înainte de joc. N-ar fi corect să vorbesc, pentru că ar însemna să dau în jucătorii din vestiar. Din punct de vedere cantitativ suntem ok. Eu cred că avem un lot din care putem face față pe două fronturi, în campionatul intern și Cupa României. Eu cred că mai avem nevoie de maximum 2 jucători.

Citește și BLOG | CFR, GATA DE PRIMUL TEST AL SEZONULUI! CAMPIOANA ROMÂNIEI ÎȘI ÎNCEPE PARCURSUL EUROPEAN

Unul a sosit deja astăzi, din informațiile mele, iar cel de-al doilea, un atacant. Avem nevoie să marcăm goluri, chiar dacă sunt adeptul unei echipe organizate. Eu am construit echipa cu temelia, adică portar și linia de fund. La drum lung, în campionat sau în Cupa României, echipele care au cele mai bune defensive ajung să câștige, dar în competițiile europene nu ai timp. E foarte dificil. Practic, în 180 de minute trebuie să dai totul și să elimini echipa adversă„, a declarat Șumudică, la conferința de presă premergătoare duelului cu Borac Banja.

Guessouma Fofana este evaluat la 700.000 de euro, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com. Francezul a mai evoluat de-a lungul timpului pentru echipe precum Le Lavre B, Boulogne B, Lyon-Duchere, Amiens, Le Mans și Guingamp.

https://www.youtube.com/watch?v=x66kEQwfc38

Citește și VIITOR INCERT PENTRU FOTBALISTUL CU PATRU TITLURI CU CFR! ARABII, UN IMPEDIMENT MAJOR

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din CFR Cluj