Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR Cluj, a susținut o conferință de presă cu o zi înaintea meciului cu FC Voluntari, programat sâmbătă, de la 21:30, în etapa a 14-a a Ligii I.
Tehnicianul s-a arătat speriat de forma echipei ilfovene, care a înregistrat șase victorii consecutive în Liga 1.
"Dacă ai șase victorii la rând, nu poate să fie întâmplător. Șase victorii la rând, în orice campionat din lume, sunt foarte greu de obținut. Voluntari este surpriza plăcută a campionatului, de departe. Poate împreună cu Rapid, dar Voluntari, cu șase victorii la rând, a depășit orice așteptări. După un început mai greu, cu patru înfrângeri în șase meciuri, erau probleme la echipă, au venit șase victorii meritate. Cred că și la Pitești merita mai mult. E clar că vor pune probleme oricărei echipe din campionat, inclusiv nouă, mâine.
Când am venit și am putut să-mi fac lotul și sistemul de la început, a fost mai ușor. Acum nu pot să fac acest lucru. Îmi este greu. Tot timpul mă gândesc numai la primul meci. Din păcate, lista nu e așa bogată peste tot. Accidentările au fost multe, jucătorii nu sunt pregătiți, mulți dintre ei au venit după accidentări și mi-e greu să fac două echipe. Trebuie să luăm meci cu meci, asta e singura soluție. Pentru noi e finala Champions League acest meci cu Voluntari. După care, ne gândim la următorul meci, asta e clar", a declarat Dan Petrescu, la conferința de presă.
https://youtu.be/ythlOKc2nIA