CFR Cluj· 2 min citire

VIDEO | Djokovic, în lacrimi după eșecul CFR-ului la Praga! "A fost o șansă unică"

djokovic-cfr

djokovic-cfr

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 29 aug. 2019, 09:17

CFR Cluj a ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor, după ce a pierdut în deplasare cu Slavia Praga, scor 0-1. Ardelenii au fost învinși și pe teren propriu cu același scor. Mijlocașul Damjan Djokovic a fost extrem de afectat după acest eșec, dar a recunoscut superioritatea cehilor.

La Praga, Boril a înscris în minutul 66, cu ajutorul fundașului Mureșan.

Slavia a controlat jocul, raportul ocaziilor de gol fiind 13-8 pentru cehi.

CFR Cluj va continua în grupele Europa League.

"A fost o șansă unică și, din păcate, nu am reușit să marcăm un gol și să câștigăm. După două meciuri, pot să spun că echipa cea mai bună a intrat în grupele Champions League. Din păcate, ne-au lipsit doi-trei jucători valoroși și cred că asta a făcut diferența cu o echipă așa puternică.

Nu am marcat, cred asta e prima greșeală, dar trebuie să facem un compliment echipei adverse, care a luptat. Am încercat să facem un pressing bun, dar ei au fost foarte bine organizați pe teren.

E un pic bizar că numai în România nu s-a oprit campionatul pentru echipele care joacă în cupele europene. În alte țări s-a oprit, în Serbia, în Olanda, în Croația, toate echipele care au jucat în Champions League nu au jucat weekend-ul trecut.

Încercăm să facem tot Clujul mândru de noi (n.a. - în grupele Europa League). Va fi o noapte lungă la hotel, a fost o șansă unică după un parcurs foarte bun din partea noastră, dar, din păcate, acesta este fotbalul", a spus Damjan Djokovic.

https://www.youtube.com/watch?v=qUsGYctFclI

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din CFR Cluj