Joachim Loew a trăit victoria Germaniei la puls 200: ”A fost un thriller plin de emoție!”

joachim-low
Meci de infarct, sâmbătă, la Soci, acolo unde Germania, campioana mondială en-titre a învins Suedia, scor 2-1, cu un gol marcat de Toni Kroos, în minutul 90+5!
De aceeași părere este și selecționerul Germaniei, Joachim Loew care a comparat meciul cu Suedia cu un thriller plin de emoție. Campioana mondială s-a salvat in extremis, marcând golul victoriei în prelungiri, prin Toni Kroos (90+5), după ce a fost condusă la pauză prin golul lui Ola Toivonen (32), iar Marco Reus (48) a egalat:
”Am apreciat că nu ne-au lăsat nervii și nu ne-am panicat după ce am încasat golul. Nu ne-am pierdut capul și am încercat să pasăm și mai rapid, să-i facem să alerge pentru a obosi și pentru a crea spații. La pauză, le-am spus să-și păstreze calmul în următoarele 45 de minute, să încerce și cu mingi lungi și înalte, dar să continue și cu pasele scurte, să joace vertical spre aripi și să încerce să fie incisivi. Presiunea noastră a crescut tot mai mult în repriza secundă, dar nu am reușit să marcăm deși am avut mai multe ocazii clare”, a spus Loew.

Loew a concluzionat: ”Golul din timpul adițional este un pic norocos, dar este rezultatul încrederii noastre în noi înșine. Sunt încântat pentru Toni Kroos, pentru că el a fost la originea erorii care ne-a costat primul gol. A fost un accident nefericit, dar ce a făcut bine a fost să tragă lovitura liberă din ultimul minut. Sunt fericit pentru el pentru că de obicei are 100% precizie în pase. Sunt bucuros că am răsturnat scorul și am marcat acest gol vital.
Citește și VIDEO: Germanii și suedezii, aproape de bătaie la final: „A fost un comportament dezgustător”
A fost un thriller plin de emoție, ca un montagne russe până la fluierul final. Emoțiile s-au acumulat și am avut ocazii enorme, precum cea cu capul a lui Mario Gomez, iar ultimele două minute au fost dramatice. Dar acest gen de lucruri există în fotbal, meciurile eliminatorii se decid adesea ca acesta. Nu e prima oară când am trăit așa ceva”.
În ultima etapă a grupei, Germania va întâlni Coreea de Sud, iar Mexic va juca împotriva Suediei.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























