Universitatea Craiova a ratat victoria în fața formației Noah, terminând la egalitate, scor 1-1, meciul de pe stadionul „Ion Oblemenco”. Oltenii rămân fără succes în actuala ediție de UEFA Conference League, iar rezultatul a adus dezamăgire în tabăra echipei pregătite de Mirel Rădoi.
Alexandru Cicâldău a declarat, la finalul partidei, că Universitatea Craiova a avut jocul sub control, însă a fost egalată pe fondul unor decizii neinspirate.
„Am condus, am avut meciul în mână și am fost egalați. Trebuie să analizăm acest meci. Dacă reușeam să înscriem în a doua repriză, puteam marca și golul doi, am avut și eu o pasă. Nu suntem apăsați, în ultima perioadă nu au fost rezultatele pe care ni le-am dorit. A fost doar un punct azi, puteam câștiga.
Sunt trei săptămâni în care vom avea două meciuri pe săptămână, este aglomerat, dar trebuie să luam meci cu meci și să câștigăm”, a declarat Alexandru Cicâldău, potrivit digisport.ro.
Jucătorii antrenați de Mirel Rădoi se pregătesc acum pentru o perioadă foarte aglomerată, cu două meciuri pe săptămână în următoarele trei săptămâni. Cicâldău subliniază că echipa trebuie să rămână concentrată și să abordeze fiecare partidă cu maximă seriozitate pentru a reveni pe drumul victoriilor.