Cupa României· 1 min citire

Mulțescu a trăit la limită! "A trebuit să-mi dau primul ajutor, să rămân în viață"

Gheorghe Mulțescu

Gheorghe Mulțescu

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 31 oct. 2018, 23:36

Antrenorul Astrei Giurgiu, Gheorghe Mulțescu, a declarat că a trăit la intensitate maximă partida de la Cluj-Napoca, câștigată de giurgiuveni cu 4-3 după prelungiri. Universitatea Cluj a condus cu 3-0 după opt minute de joc.

Gazdele au marcat prin Abrudan (2') și Taub (5', 8'). Pentru Astra au înscris Llullaku (14' - penalty, 76'), Cordoș (24' - autogol) și Sepsi (99' - autogol).

https://www.youtube.com/watch?v=CDgQDv-hJh0

"Dacă se uită cineva din familie, să știe că sunt bine. În primul rând, a trebuit să-mi dau primul ajutor, să rămân în viață, dar sunt bune încercările astea, pentru că îmi confirmă că am inimă bună. Cred că a fost un thriller, asta îmi vine în cap acum, pe care n-aș fi vrut să-l trăiesc. Dacă a fost cu sfârșit fericit, îmi convine deși numai eu știu ce am trăit. N-am mai trăit așa ceva. E o experiență de viață și o întâmplare fericită. I-am avertizat pe jucători, le-am arătat și niște filmulețe cu echipa din Cluj și le-am spus că e o echipă puternică, știu să joace fotbal. E o echipă cu istorie", a spus Mulțescu, citat de DigiSport.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News