Meciul din Cupa României, dintre FC Botoșani și Universitatea Craiova, s-a terminat cu victoria la limită a oltenilor, scor 1-0.
Singurul gol al partidei a fost marcat în minutul 3, de Alexandru Cicâldău, din penalty-ul obținut de Andrei Ivan la un duel cu Florescu.
Marinos Ouzounidis, antrenorul Craiovei, a vorbit despre primul meci pe care l-a condus de pe banca oltenilor. Tehnicianul spune că important era să le dea încredere jucătorilor săi.
„Nu a fost un start ușor pentru mine, a fost frig, dar victoria ne ține de cald. Am făcut doar două antrenamente cu echipa. Important e să le dau încredere băieților, nu era cerută calitatea în acest tip de meci, ci de luptă, de dăruire, iar golul din primul minut ne-a ajutat mult.
Nu am câștigat încă nimic, doar am făcut un pas înainte, asta le-am spus și băieților. Echipele din România sunt ofensive și le place să joace repede, dar e prea devreme să-mi fac o idee.
În cupă sunt multe surprize, dacă nu ești serios, dacă nu joci 100% concentrat nu ai nicio șansă nici cu echipe din liga a doua.”, a declarat antrenorul Craiovei la finalul jocului cu FC Botoșani
Dacă Universitatea Craiova va evolua în două competiții în continuare, FC Botoșani se va lupta doar pentru accederea în play off-ul din Liga 1 de acum.
Astfel, echipele calificate în sferturile de finală ale Cupei României sunt U Cluj, Viitorul Târgu Jiu, Dunărea Călărași, Petrolul, Chindia, Dinamo, Astra și Universitatea Craiova.