Meciul din Cupa României, dintre FC Botoșani și Universitatea Craiova, s-a terminat cu victoria la limită a oltenilor, scor 1-0.
Singurul gol al partidei a fost marcat în minutul 3, de Alexandru Cicâldău, din penalty-ul obținut de Andrei Ivan la un duel cu Florescu.
Bogdan Vătăjelu, fundașul celor de la Craiova, a vorbit la finalul jocului cu FC Botoșani. Acesta spune că suporterii olteni se vor supăra pe jocul prestat de echipă, dar imoportante sunt rezultatele.
,,Dacă ne uităm cum s-a prezentat vremea și terenul, cred că a fost o victorie destul de muncită. Ne așteptam ca Botoșani să paseze și nu știu dacă au ajuns de două ori la poartă. Au avut posesia, dar noi am fost mai pragmatici și ne bucurăm că am trecut mai departe.
Chiar dacă sunt sigur că fanii noștri o să ne acuze că nu jucăm un fotbal frumos pentru că lor le place să jucăm frumos, dar până la urmă ne interesează rezultatele imediate și numai victoriile ne pot aduce încredere suplimentară.
Au fost eliminate echipe bune din Liga 1, dar vă asigur că nu o să fie meci ușor. Să nu ne gândim că jucăm cu Petrolul sau cu altă echipă de Liga 2 și vom avea meci ușor, niciodată.
Ouzounidis este un antrenor care a jucat la nivel înalt, este un fost fundaș central așa că să nu primim gol e primordial pentru noi și desigur pe parcurs după ce căpătăm încredere, cu siguranță vom arăta și un alt joc ofensiv.”, a declarat Vătăjelu la finalul jocului cu Botoșani.
Dacă Universitatea Craiova va evolua în două competiții în continuare, FC Botoșani se va lupta doar pentru accederea în play off-ul din Liga 1 de acum.
Astfel, echipele calificate în sferturile de finală ale Cupei României sunt U Cluj, Viitorul Târgu Jiu, Dunărea Călărași, Petrolul, Chindia, Dinamo, Astra și Universitatea Craiova.