FC U Craiova 1948, echipa lui Adrian Mititelu, a fost aproape de o surpriză mare în Cupa României! Oltenii au avut un avantaj de 2-0 cu U Cluj, dar au pierdut după prelungiri.
Pe arena 'Ion Oblemenco', Craiova conducea cu 2-0 după 14 minute, grație 'dublei' lui Bălan.
Clujenii au revenit și au înscris în minutele 41, 51 și 95, calificându-se în optimile de finală ale Cupei.
https://www.youtube.com/watch?v=6E4mwTxSLkk
Antrenorul FC U Craiova, Eugen Trică, a declarat că adevărații suporteri din oraș sunt alături de echipa lui, iar stadionul din Bănie nu mai reprezintă spiritul 'Științei'.
"Păcat, e o dezamăgire foarte mare pentru mine! Ne-am dorit să terminăm meciul cu o victorie, pentru acești suporteri fantastici. Au demonstrat încă o dată că pot face multe lucruri și sunt, din punctul meu de vedere, numărul 1 în țară.
Am început foarte bine jocul, am avut o posesie bună. Am controlat în mare prima repriză, dar a venit acel gol din minutul 43. Cred că alta era situația dacă intram cu 2-0 la pauză, cred că aveam șansa să câștigăm. Dar obiectivul a fost să strângem marea de suporteri a Universității Craiova. Și astăzi au fost fenomenali.
Casa noastră este unde se află Peluza Sud. Dacă Peluza Sud e în America, mergem după ea, acolo e casa noastră! Sincer, eu nu prea mai simt nimic pe 'Oblemenco' și nici jucătorii... nu mai e ce a fost. Eu știu foarte bine, sunt un oltean 100%, am crescut aici, pe lângă stadion.
Aseară, am vorbit cu oamenii de la Primărie să facem un antrenament. M-au întrebat și conținutul antrenamentului. Au zis <Niciun fel de problemă>, dar am întâmpinat probleme dimineață. A venit administratorul bazei și ne-a zis <Ce căutați aici?>. Ajungem iar la răutățile astea... e răutate mare în Craiova! De ce n-ar putea juca două echipe pe acest stadion?
Universitatea Craiova e una singură! Unde este Peluza Sud și unde suntem noi. Cealaltă echipă este echipa domnului Rotaru. Eu vreau să fie bine la Craiova, să nu mai fie ură! Dar n-ai cum! Sunt multe dedesubturi pe care nu le știe nimeni.
Noi avem drumul nostru, să promovăm în Liga a 2-a, și apoi o să vedeți. Mai bine mergem și jucăm la Colonești, la Târgu-Jiu, la Severin... cu suporterii noștri, care plătesc bilete. Suporterii echipei domnului Rotaru au venit la meciul cu Steaua pentru domnul Pițurcă. Lumea a venit să-l vadă, pentru că arată bine. Să vedem câți suporteri vin acum în Cupă, să faceți comparație", a spus Eugen Trică.
https://www.youtube.com/watch?v=kGEKehDkQCg