David Popovici a dezvăluit motivul pentru care a decis să își cumpere o casă. Popovici și-a etalat și mașina de peste 120.000 de euro, care a creat o adevărată polemică în spațiul public.
David Popovici a făcut două achiziții importante la început de ani. Și-a luat o mașină scumpă, dar și o casă. Marele campion a spus care a fost motivul pentru care a decis să își ia și o casă.
David Popovici a dezvăluit motivul pentru care a decis să își cumpere casă
„M-am gândit să îmi iau o casă și în străinătate, dar nu e momentul potrivit. Eu, la 20 de ani, mă consider privilegiat să fiu în postura în care să îmi pot cumpăra și mașina pe care mi-o doresc dar, în primul rând, casa pe care mi-o doream.
Pentru că am stat toată viața la bloc, acum să știu că am prima mea casă pe numele meu pe pământ, mă face să fiu mândru de mine și de tot parcursul pe care l-am avut. Mi.am dorit o casă într-un cartier linișit și un factor a fost apropierea de natură. Cam 30 de minute fac cu mașina până la antrenament.Este o casă suficient de încătoare pentru toți membri familiei. A fost o achiziție normală, cu un mic discount”, a spus David Popovici.