George Ganea, atacantul celor de la Viitorul, a fost titular în naționala lui Adi Mutu, în meciurile de la EURO U21, contra Olandei U21 și Ungariei U21.
Deși a început ambele meciuri din primul minut, la partida decisivă pentru calificarea în sferturi cu Germania, Ganea va fi suspendat, pentru cumul de cartonașe galbene.
Sursa Foto: Profimedia Images
Acesta a încasat galbenul care îl va ține departe de teren în meciul cu nemții, contra Ungariei U21, pe finalul partidei.
Faptul că atacantul a încasat în minutul 80 galben pentru proteste l-a exasperat pe selecționerul Adi Mutu. Acesta i-a reproșat jucătorului că a luat două galbene în două meciuri la EURO U21.
Sursa foto- Profimedia Images
„Bă, nu se poate așa ceva! Al doilea galben în două meciuri. Bă, Ganezule…”, a spus Adi Mutu către banca de rezerve, potrivit ProSport.
România U21, antrenată de Adrian Mutu, va da piept în ultimul meci de la Campionatul European de tineret cu Germania U21, liderul grupei A.
Până acum, în grupele de la EURO, România U21 a remizat în primul meci cu Olanda U21, scor 1-1, iar în al doilea meci a reușit o victorie pe final cu Ungaria U21, scor 2-1.