Alegerile lui Mirel Rădoi, puse la îndoială: "Eu nu cred în asta cu reconstrucția!"

Romania, Foto: Profimedia Images
Actualul selecționer al României a surprins pe toată lumea în momentul în care a comunicat lista fotbaliștilor convocați pentru următoarele partide ale tricolorilor din preliminariile CM 2022!
Prima reprezentativă are o misiune extrem de grea în grupa J din preliminariile Mondialului de anul viitor, astfel că are mare nevoie de victorii pentru a mai spera la calificare. Cu doar trei puncte acumulate în primele trei meciuri, naționala lui Rădoi va juca acum contra Islandei (2 septembrie), naționalei din Liechtenstein (5 septembrie) și Macedoniei de Nord (8 septembrie).
Fostul atacant al României, Ciprian Marica, a comentat pe seama selecției făcute de Mirel Rădoi și consideră că fotbaliști precum Cristi Săpunaru sau Dragoș Grigore nu aveau cum să lipsească din lot. Totodată, Marica a ținut să laude convocarea lui Virgil Ghiță, considerat unul dintre cei mai în formă apărători din Liga 1.

”Eu nu cred în asta cu reconstrucția. Eu cred că la echipa națională trebuie cei mai în formă, indiferent ce vârstă au. Astăzi, la Rapid, un Dragoș Grigore și un Săpunaru, nici nu transpiră, dau siguranță acolo. Joacă meci de meci și eu cred că trebuia să fie măcar unul la națională. Eu eram curios dacă îl convoacă pe Ghiță. E ceas la Farul astăzi și e singurul de care chiar mă miram. Băi, nu-l vede? Am fost plăcut surprins că l-a văzut pe Ghița”, a declarat Ciprian Marica, pentru Telekomsport.
Lotul convocat de Rădoi:
Portari: Marian Aioani (Farul Constanța, debutant), Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 6/0), Andrei Vlad (FCSB, 1/0);
Fundași: Mario Camora (CFR Cluj, 4/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 64/0), Virgil Ghiță (Farul Constanța, debutant), Cristian Manea (CFR Cluj, 10/1), Ionuț Nedelcearu (Crotone/Italia, 15/2), Andrei Rațiu (Huesca/Spania, debutant), Adrian Rus (Fehervar/Ungaria, 6/0), Alin Toșca (Gaziantep FK/Turcia, 25/0);
Mijlocași: Alexandru Cicâldău (Galatasaray/Turcia, 14/2), Andrei Cordea (FCSB, debutant), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoția, 18/1), Dennis Man (Parma/Italia, 9/1), Marius Marin (Pisa/Italia, debutant), Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 30/2), Dragoș Nedelcu (Fortuna Dusseldorf/Germania, 2/0), Darius Olaru (FCSB, 1/0), Dorin Rotariu (Ludogoreț/Bulgaria, 10/1), Deian Sorescu (Dinamo București, 2/0), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 42/10), Florin Tănase (FCSB, 9/1);
Atacanți: Denis Alibec (CFR Cluj, 19/2), Denis Drăguș (Standard Liege/Belgia, 2/0), Jovan Markovic (Universitatea Craiova, debutant).
Citește și ANGHEL IORDĂNESCU MERGE ÎN CONTINUARE PE MÂNA LUI RĂDOI: „EU RĂMÂN LA CONVINGEREA CĂ NE PUTEM CALIFICA!”
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News


























