Andrei Burcă, fundașul echipei naționale a României, recunoaște că România nu are individualități care să câștige meciuri, dar simte că pentru tricolori forța grupului e mai importantă.
„Cred că nu realizăm ce se întâmplă. Parcă nu ne-am bucurat destul. Ne-au obligat foarte mult aceste vorbe care s-au spus în media și ne-au făcut să dăm mai mult. Criticile ne-au făcut să devenim mai buni. Am acceptat și criticile până au ajuns la jigniri. Dar această victorie ne obligă foarte mult la Campionatul European. Noi, aici, suntem o familie, exact ce spune și mister în conferințe, mereu. Asta s-a schimbat la națională în ultimul an și jumătate, atmosfera. Au rezistat doar jucătorii care au făcut ce le spune mister și care se acomodează cu grupul. Nu avem încă individualitățile care să câștige meciurile, dar se vede forța grupului. Mă bucur pentru jucătorii tineri care vin din spate, sper să progreseze an de an, pentru că au calitate.
Cel mai greu moment a fost meciul cu Israel, de acasă. Nu am reușit să facem față presiunii publicului, presiunii rezultatului. Am simțit că avem un grup unit și că ne vom califica încă de la începutul campaniei. Acum o să rămânem cu picioarele pe pământ, pentru că avem treabă la Euro”, a declarat Andrei Burcă.
Echipa națională a României a învins marți seara, pe teren propriu, scor 1-0, echipa națională a Elveției, în ultimul meci din grupa I a calificărilor pentru Euro 2024.