Andrei Burcă a declarat, marți, într-o conferință de presă, că în acest moment fanii români sunt “numărul 1” la Campionatul European și îl motivează să dea “200 la sută” pe teren.
“Trebuie să ne dăm viața pe teren, pentru că ne dorim foarte mult să ne calificăm și depinde doar de noi. Dacă vrem să construim o națională de viitor, nu trebuie să ne abatem de la principiil pe care le avem. Este cel mai solid drum și doar așa putem face performanță. Când am început calificările nu ne dădea nimeni nicio șansă să fim în Germania, după ce ne-am calificat, la fel, anumiți oameni vorbeau că nu o să facem niciun punct.
Noi avem drumul nostru, niște principii, niște valori și suntem responsabili de ceea ce facem pe teren. Trebuie să dăm totul pe teren. Noi nu avem experiență la acest nivel și se vede asta. Dar cu siguranță vom da totul pe teren. Încercăm mereu să nu îi dezamăgim pe fani. Fanii români sunt numărul 1 de la Euro în acest moment. Cel puțin pe mine mă fac să dau 200 la sută. Orice aș avea, dacă Mister are nevoie aș intra pe teren și pentru ei mi-aș da viața”, a spus Burcă.
Când vezi emulația de pe străzi, de la stadion, nu mai există probleme de energie, dureri... Ei sunt cel puțin al 12-lea jucător. Noi trebuie să ne demonstrăm nouă că putem face performanță și să ne depășim limitele. Sperăm să continuăm cât mai mult timp în Germania. Suntem pregătiți, dar cheia jocului este la noi, ne bazăm pe principiile noastre”, a mai declarat el.