Edi Iordănescu este în continuare liber de contract, după desprățirea de echipa națională a României. Edi Iordănescu a invocat faptul că are nevoie de o pauză după munca depusă la echipa națională, pe care a reușit să o aducă din nou între primele cele mai bune din Europa.
Tatăl său, Anghel Iordănescu, a fost întrebat ce face fiul său. „De la bine în sus”, a răspuns seniorul.
Anghel Iordănescu a subliniat schimbările care s-au petrecut în bine la echipa națională a României în ultimele luni ca urmare a participării la EURO 2024.
”Eu am văzut că echipa națională a terminat această grupă pe primul loc, echipa națională a continuat performanțele. Îi felicit pe jucători, îl felicit pe Mircea, felicit staff-ul și felicit Federația în frunte cu Răzvan Burleanu.
Fiecare antrenor vrea să-și pună amprenta. Trebuie să recunoaștem cu toții. Dacă actualul selecționer a menținut primul 11 și a avut un lot în proporție de 90% la fel, înseamnă că lucrurile sunt clare.
Pe plan mondial, posesia nu mai contează așa de mult. Spania are o posesie bună, dar ca să faci asta trebuie să ai jucători de valoare.
În momentul de față, echipa de față nu are prea mulți jucători care se pretează la un joc de posesie și progresie, dar care să se termine și cu finalizare.
Echipa a căpătat încredere după turneul final, a căpătat responsabilitate și maturitate. Jocul a fost foarte bun, dar au fost și momente în care am suferit, cel cu Lituania, dar și meciul cu Kosovo de la București.
Îl felicit pe Mircea că a avut continuitate și a avut rezultate pozitive. Echipa a căpătat dezinvoltură și încredere, jucătorii au început să joace la echipele de club”, a spus Anghel Iordănescu, la Digi Sport.