Echipa Națională· 2 min citire

Anghel Iordănescu, de partea lui Rădoi după eșecul cu Armenia: ,,Mirel trebuie să continue! România poate termina pe locul 2''

Anghel Iordănescu

Anghel Iordănescu

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 1 apr. 2021, 20:07

Cu Mirel Rădoi pe bancă, miercuri, la Erevan, România a pierdut pentru prima dată în istoria sa cu naționala Armenie, scor 2-3.

Golurile partidei au fost marcate de către Spertsyan, în minutul 56, Haroya, în minutul 87 și Barsegyan pentru Armenia, respectiv Cicâldău, în minutele 62 și 72 pentru formația pregătită de Mirel Rădoi.

Sursa Foto: Profimedia Images

Foto: Profimedia

Anghel Iordănescu, fost selecționer al României, spune că toată lumea este dezamăgită după rezultatul din Armenia, însă nu vede o rezolvare a lucrurilor dacă Mirel Rădoi ar demisiona. Acesta este de părere că Rădoi trebuie să continue pe banca naționalei și crede în continuare în șansele României de a prinde locul doi în grupa de calificare la Campionatului Mondial.

,,Cu toții suntem dezamăgiți, un joc care ne-a pus la pământ. Să ai 2-1, dacă nu mă înșel în minutul 72, și să pierzi cu 2-3 e groaznic! Începusem acceptabil, aveam jocul sub control, mai ales că revenisem de la 0-1.

Anghel Iordănescu

Cred că Mirel Rădoi trebuie să continue. Am credința că va putea îndrepta lucrurile și că România poate termina pe 2. Putem câștiga în Macedonia, în Islanda și putem bate Armenia, la București.

Nu știu dacă sunt pe placul multora cu declarația mea. dar, Mirel cunoaște cel mai bine situația și problemele de la echipa națională. Mai avem șanse la locul doi, de aceea spun că Mirel este important pentru echipa națională, dar și invers.

Radoi-  profimedia-0601429028

Sursa foto- Profimedia Images

Macedonia, dacă mai joacă de 10 ori cu Germania, în Germania, va pierde de 10 ori. A fost o întâmplare acum.

Știu ceea ce spun, echipa națională poate termina pe locul 2. Apoi, depinde cu cine și unde vom juca barajul, dar și unde vom juca al doilea baraj.

Mirel Rădoi a făcut greșeli, am spus și după meciul cu Macedonia, că trebuie să corecteze problemele din defensivă.'', a declarat Anghel Iordănescu, pentru Digisport.

Armenia Soccer World Cup Qualifiers Armenia - Romania

Sursa foto: Profimedia Images

Cum arată clasamentul grupei J, din care face parte și naționala condusă de Mirel Rădoi

  1. Armenia – 9 puncte

  2. Macedonia de Nord – 6 puncte

  3. Germania – 6 puncte

  4. România – 3 puncte

  5. Islanda – 3 puncte

  6. Liechtenstein 0 puncte

Sursa foto: Profimedia Images

Sursa foto: Profimedia Images

Citește și Armenia – România, preliminarii CM 2022. “Tricolorii” au fost învinși pentru prima dată în istorie în Armenia

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Echipa Națională