Meciul Islanda – România, în semifinalele barajului pentru EURO 2020, ar trebui să se joace, 4 iunie, la Reykjavík. Federația Română de Fotbal a decis ca suporterii care și-au cumpărat bilete când meciul era programat pe 26 martie să aibă întâietate pentru noua dată de disputare.
Fanii au la dispoziție fie să își păstreze biletele, fie să ceară rambursarea acestora.
Play-off-ul pentru Campionatul European din 2021 a fost mutat pe 4 și 9 iunie, ca măsură de precauție în contextul pandemiei de coronavirus.
Dacă ‘tricolorii’ înving Islanda, vor disputa, la Sofia sau Budapesta, meciul decisiv pentru calificarea la turneul final, în fața Bulgariei sau Ungariei. Finala play-off-ului a fost programată marți, 9 iunie.
"Dacă până la data partidei autoritățile din Islanda sau UEFA decid următoarele:
Disputarea partidei fără spectatori:
Se va recurge la procedura de returnare a banilor publicată anterior.
Reamânarea meciului sau suspendarea pe termen nelimitat:
Suporterii vor avea cele două opțiuni de mai sus la dispoziție", se arată în comunicatul Federației Române de Fotbal.