Chiar dacă nu au mai reușit să marcheze după ce o făcuseră de opt ori în primele două meciuri din Grupa C, tricolorii au obținut cu Franța cel mai prețios rezultat.
Remiza i-a așezat în fruntea grupei, fără înfrângere, iar naționala de tineret a ajuns pentru prima oară în semifinalele unui Campionat European.
Cu Franța, defensiva a dus greul, iar notele primite de tricolori au reflectat felul în care oamenii din apărare și-au făcut datoria. Conform site-ului whoscored.com, Manea și Rus au fost cei mai buni jucători ai meciului (7.4).
Specialiștii l-au remarcat și pe Nedelcu, introdus pentru prima oară ca titular. Mijlocașul central de la FCSB a fost notat cu 7.3. Nedelcu a securizat perfect zona din fața apărării și a avut un total de 66 de atingeri ale balonului (din 488 ale întregii echipe).
Tricolorii au avut un rating mediu de 6.63, față de 6.56 - media notelor obținute de jucătorii francezi.
Jocul a fost unul echilibrat și din punct de vedere al posesiei, cu un ușor avantaj de partea francezilor (54,3-45.7%).
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News