Echipa Națională· 2 min citire

Boloni, așteptat cu brațele deschise pe banca României: "Putem spune că, în sfârșit, avem un selectioner adevărat!"

Boloni

Boloni

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 12 ian. 2022, 09:30

Antrenorul în vârstă de 68 de ani îi ține pe jar pe conducătorii FRF, astfel că întârzie să le dea acestora un răspuns final!

Ladislau Boloni și șefii de la Casa Fotbalului discută de aproximativ două săptămâni venirea tehnicianului la naționala României, însă durata contractului, dar și staff-ul lui "Loți" reprezintă obstacolele din calea mutării. Cu toate acestea, Boloni este dorit cu insistență înapoi în fotbalul românesc, iar Viorel Moldovan este de părere că fostul mare mijlocaș este o alegere mai mult decât inspirată a lui Burleanu și Stoichiță.

viorel moldovan bucurie

„Cred că dacă Ladislau Boloni va fi numit selectioner, dacă va accepta, că văd că sunt tratative intense, consider că putem spune că, în sfârșit, avem un selectioner adevărat. Până acum au fost fel și fel de experimente. Am pierdut calificări pe bandă rulantă, cred că este o alegere foarte bună din partea Federației. Boloni e un antrenor foarte experimentat, un antrenor căruia i-au trecut prin mână foarte mulți jucători tineri, care au confirmat mai târziu și au ajuns fotbalisti de mare calibru.

Este o alegere foarte bună, zic eu, aveam nevoie și avem nevoie de un astfel de selectioner. Boloni, Pițurcă, Mircea Lucescu, așa trebuie să arate un selectioner. Nu este momentul încă unui experiment. Am făcut destule până acum și cam stăm acasă, ne uităm la turneele finale la televizor.

Mai bine că nu e familiarizat cu fotbalul romanesc (n.r.- râde). Din punctul meu de vedere, chiar e un lucru foarte bun să nu fii familiarizat cu fotbalul românesc. El cred că e familiarizat cu fotbalul modern. Eu am mare încredere în Ladislau Boloni. E clar că nu îi va fi ușor, până la urmă trebuie să ținem cont și de ceea ce avem noi în momentul de față la dispoziție ca și paletă, arie de selecție”, a spus Viorel Moldovan, pentru Antena Sport.

Citește și EXCLUSIV | „Un om foarte ambițios. Disciplinat din toate punctele de vedere!”. Boloni, ideal pentru a fi selecționer

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Echipa Națională