Echipa Națională· 2 min citire

Când își află echipa națională de fotbal adversarii din Liga Națiunilor. Suntem în prima urnă valorică

Edi Iordănescu le-a transmis jucătorilor că pleacă după meciul cu Bosnia-Herțegovina, dacă nu vede la ei o schimbare de atitudine

Edi Iordănescu le-a transmis jucătorilor că pleacă după meciul cu Bosnia-Herțegovina, dacă nu vede la ei o schimbare de atitudine

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 6 feb. 2024, 12:22

Tragerea la sorți a grupelor Ligii Națiunilor, ediția 2024-2025, va avea loc, joi, de la ora 19:00, la Paris. România va evolua în Liga C, fiind prima națională în cea dintâi urnă valorică.

Componența urnelor din Liga C:

Urna 1: ROMÂNIA, Suedia, Armenia, Luxemburg

Urna 2: Azerbaidjan, Kosovo, Bulgaria, Insulele Feroe

Urna 3: Macedonia de Nord, Slovacia, Irlanda de Nord, Cipru

Urna 4: Belarus, Lituania/Gibraltar*, Estonia, Letonia

*Cele două formații vor disputa un meci de baraj în luna martie pentru a se stabili formația ce va fi în Liga C. Pierzătoarea va merge în Liga D.

Tragerea la sorți va începe cu Liga D și se va încheia cu Liga A. În Liga C există o singură restricție, Azerbaidjan și Armenia nu vor putea face parte din aceeași grupă. Echipele vor fi extrase din urne în ordine. Mai exact, în fiecare grupă se va extrage câte o echipă din fiecare urnă, începând de la prima și până la a patra. Poziția în grupă va fi aceeași cu cea a urnei din care este extrasă.

Meciurile din faza grupelor se vor disputa în următoarele perioade:

Etapa 1: 5-7 septembrie 2024

Etapa 2: 8-10 septembrie 2024

Etapa 3: 10-12 octombrie 2024

Etapa 4: 13-15 octombrie 2024

Etapa 5: 14-16 noiembrie 2024

Etapa 6: 17-19 noiembrie 2024

Fazele finale sunt programate în martie 2025.

Potrivit FRF, selectionerul României, Edward Iordănescu, nu va putea fi prezent la eveniment. Acesta încă se reface după o boală sezonieră. Naționala României va fi reprezentată la tragere de  antrenorul secund Ionel Gane.

UEFA Nations League 2024/25 va conta și pentru stabilirea ultimelor echipe europene calificate la Campionatul Mondial din 2026. Cel mai bine clasate 4 formații în Liga Națiunilor, exceptând echipele care au încheiat pe primele două locuri în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru Mondial, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund.

Astfel, vor rezulta patru play-off-uri, fiecare cu câte 4 echipe, ce se vor disputa în sistem semifinale-finală, urmând a se stabili ultimele 4 naționale europene participante la Campionatul Mondial din Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Echipa Națională