Radu Drăgușin a promovat cu Genoa în Serie A din postura de titular. De asemenea, fundașul este esențial în echipa națională a României.
Presa internațională a scris în nenumărate rânduri că mai multe cluburi europene îl vizează pe Drăgușin, inclusiv Newcastle.
Florin Manea a spus că Drăgușin este pe lista de transferuri a Barcelonei.
Totodată, Dorin Goian consideră că fundașul central nu va ajunge pe Camp Nou.
"Cu tot respectul pentru el (n.r. Radu Drăgușin), nu este fundaș central de valoarea Barcelonei. Ei caută un alt tip de fundaș, mult mai mobil, cu control bun al balonului, care să construiască, care să aibă viteză.
Barcelona este genul de echipă care atacă și echipa adversă joacă pe contraatac, deci are nevoie de fundași centrali foarte puternici cu o viteză foarte bună, dar și tehnici.
Drăgușin nu se încadrează aici, e într-o formă foarte bună. Da, ar putea juca la o echipă mai bună din Italia, una de top. Sper să evolueze și el și să facă un pas înainte în carieră. Este obișnuit cu Italia, cunoaște campionatul, ar fi mai bine să rămână acolo", a declarat Dorin Goian, potrivit PlaySport.