Gică Popescu a spus ce grupă își dorește pentru România, în cadrul preliminariilor pentru Cupa Mondială din 2026. Fostul mare jucător știe de ce are nevoie echipa națională, pentru a fi prezentă la turneul final.
Cupa Mondială din 2026 va avea loc în Statele Unite, Canada și Mexic. Turneul final va fi transmis, în exclusivitate, de Antena.
Gică Popescu a spus ce grupă își dorește pentru România, înainte de tragerea la sorți pentru preliminariile Cupei Mondiale din 2026
Fostul fundaș al echipei naționale și al Barcelonei este de părere că România are nevoie de o grupă accesibilă în preliminariile pentru World Cup, cu adversari cât mai slabi, pentru a avea șanse mari de calificare ala turneul final.
Totodată, Gică Popescu a transmis că, în opinia sa, echipa națională ar putea ajunge la un nivel mult mai înalt, în cazul în care va avea o continuitate în rezultate.
„O grupă accesibilă, adversari cât mai slabi, dacă pot fi la acest nivel adversari slabi, cred că naționala are nevoie de o continuitate în rezultate și așteptăm să facă acest declic, să poată bate și echipele valoroase”, a spus Gică Popescu, în cadrul unui interviu.