Reprezentativa României a învins, marți seară, pe Arena Națională, cu scorul de 2-1 (2-0), selecționata Belarusului, în al doilea meci din preliminariile Euro-2024.
Au marcat Stanciu '17 și Burcă '19, pentru România, respectiv Marozau (86) pentru Belarus.
Iosif Rotariu a urmărit cele două meciuri ale naționalei și a tras mai multe concluzii.
"Cred că e o întindere musculară, nu cred că e ruptură. Ceva s-a rupt și în jocul echipei când a ieșit Tudor Băluță, s-a simțit! Mijlocașul central mai ales in sistemul 4-3-3, cum jucăm și noi, e esențial!
Nu e neapărat vorba că are talie Tudor Băluță (1,92 m), nu e problemă de talie la acest post. Sunt foarte mulți jucători care au fost închizători și au fost mai mici de statură. Cum am fost eu, cum a fost recent Andrea Pirlo. Genul fotbaliștilor care au mișcări rapide.
Pe lângă ceilalți închizători, Tudor Băluță are un atu in plus. E un jucător care verticalizează foarte bine jocul și are pasă lungă", a declarat Iosif Rotariu, pentru Sport.ro.