Alexandru Mitriță, mijlocașul român, evoluează în prezent la PAOK Salonic, în Grecia, sub formă de împrumut. Jucătorul aparține de New York City, iar în Grecia este antrenat chiar de Răzvan Lucescu. Totuși, situația fotbalistului român nu este tocmai bună.
Conform celor de la ProSport, Mitriță nu intră în calculele de viitor ale formației PAOK Salonic, ceea ce înseamnă că va pleca la finalul actualului sezon.
Ruptura dintre Mitriță și PAOK
Deși a fost convocat la națională de către Edi Iordănescu, Mitriță nu a impresionat la echipa de club, acolo unde nu și-a câștigat locul de titular. Au existat momente când Răzvan Lucescu nici măcar nu l-a inclus în lotul echipei, Mitriță bifând doar 2 apariții ca titular, de când este la PAOK.
Plecarea mijlocașului român de la gruparea elenă pare inevitabilă din vară. Statisticile sale sunt unele modeste: 26 de meciuri, 3 goluri și 3 assist-uri.
A debutat la echipa națională a României în martie 2018. A strâns 17 selecții alături de 3 goluri.
Universitatea Craiova, ultimul club la care a jucat în Liga 1, a primit, pentru transferul său, suma de 8 milioane de euro de la New York City, echipă din MLS.
Conform Transfermakt, cota mijlocașului român este de 5 milioane de euro.