Contra anunță schimbări în Muntenegru. "Va fi un meci pe contre"

contra
Selecționerul echipei naționale a României, Cosmin Contra, se așteaptă la un meci foarte greu în Muntenegru, marți. În cazul unei victorii, 'tricolorii' au șanse să avanseze în play-off-ul Ligii Națiunilor.
România va câștiga grupa în cazul unei victorii coroborate cu o remiză a Serbiei cu Lituania.
Partida Muntenegru – România se va disputa marți, 20 noiembrie, de la ora 21:45.

Cosmin Contra a anunțat schimbări importante în primul '11' al României la Podgorica.
"Orice meci este important să-l câștigi pentru naționala României. Datorită ultimelor rezultate, mâine am avea nevoie de o victorie ca să prindem cele mai bune locuri doi. Depindem și de un alt rezultat, dar eu sunt convins că, dacă vom reuși să învingem aici, nu vom ajunge în urna a patra valorică la tragerea la sorți.
Suntem într-o postură în care ne-am fi dorit să depindem de noi la ultimul meci. Ar fi fost situația ideală, dar nu s-a putut. Am făcut trei egaluri în această grupă, dar sunt mulțumit de parcursul pe care l-am avut până acum. Avem speranțe că la anul ne vom califica la Campionatul European.
Avem jucători care au mici probleme medicale. Mai avem un antrenament, vom vedea cum va fi starea lor. E clar că vom aduce câțiva jucători proaspeți, pentru că avem nevoie. Ne va aștepta un meci extrem de greu, împotriva unei echipe pe care nu am învins-o decât într-un meci amical. E o echipă bine organizată, agresivă în multe momente, cu jucători care joacă bine pe contraatac, tehnici, rapizi. Suntem conștienți că întâlnim un adversar greu și suntem pregătiți. Va fi un meci pe contre", a spus Cosmin Contra, în cadrul unei conferințe de presă.

Selecționerul este încrezător că România se poate califica la Campionatul European din 2020, găzduit și de București.
"Avem șanse să ajungem la EURO 2020 din preliminarii, indiferent că suntem în urna a treia sau a patra. Depinde puțin și de norocul pe care îl vom avea la tragerea la sorți. După configurarea urnelor din 2 decembrie, începem să facem calcule. Mai întâi, trebuie să terminăm cu bine acest ultim meci din Liga Națiunilor.
Liga Națiunilor este o competiție destul de complicată, din toate punctele de vedere. Și toate calculele care se fac pentru 2020 sunt complicate. Poate pe viitor această competiție se va îmbunătăți din toate punctele de vedere", a declarat Contra.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News


























