Cornel Dinu, atac BRUTAL la Florin Călinescu: ”Mitocănie și tupeu obraznic”

cornel-dinu
Cornel Dinu s-a dezlănțuit la adresa lui Florin Călinescu după ce acesta a susținut că „Procurorul” și Mircea Lucescu ar fi vinovați de faptul că Nicolae Dobrin a ratat Campionatul Mondial din 1970.
„Abjecțiile debitate despre tot și despre toate”
”Un actoraș care, jucând de la început un rolișor de „prăduitor”, cum se spune la Rahova, în «Lumini și umbre», a rămas cam la fel și în zilele noastre.
Numai că în devălmășia de mitocănie și tupeu obraznic emanate ades de televiziunile fără număr de la noi, a avut succes. Pentru așa ceva, n-a avut nevoie nici de sufleur, ca în minusculele roluri de mai mult purtat tava, pontate la teatru.
Abjecțiile debitate despre tot și despre toate într-o miștocărie de țață de șanț și ulucă, ce n-a auzit că există curs gimnazial, l-au scos la lumina mahalalelor.
Practic, a accentuat întunericul de acolo. Dispărând prin distrugere premeditată după 1990, prea repede, eșalonările valorice, obraznicul urbei a triumfat.
S-ar putea ca memoria să-ți joace feste. Ai stat de câteva ori la masă cu mine și cu Gino la «Calcio» din `Amzei` – ce-i drept, te acceptam pe post de `măscărici`, spre ore înaintate – și ți-am povestit cu lux de amănunte cum au stat lucrurile”, a fost reacția lui Dinu.
România obținuse calificarea la CM după o pauză de 32 de ani. „Tricolorii” terminaseră grupa 1 preliminară pe prima poziție, în fața unor naționale precum Grecia, Elveția și Portugalia.
Din lotul pregătit pe atunci de Angelo Niculescu au făcut parte: portari - Necula Răducanu, Stere Adamache și Gheorghe Gornea, fundași - Ludovic Sătmăreanu, Nicolae Lupescu, Mihai Mocanu, Cornel Dinu, Dan Coe, Mihai Ivăncescu, Augustin Deleanu și Niculae Pescaru, mijlocași - Emerich Dembrovschi, Nicolae Dobrin, Radu Nunweiller, Vasile Gherghely, Ion Dumitru și Alexandru Neagu și atacanții Florea Dumitrache, Mircea Lucescu, Gheorghe Tătaru, Marin Tufan și Flavius Domide.
În „groapa cu lei”, cum a fost numită grupa în care a nimerit România, naționala noastră nu a izbutit decât o victorie, 2-1 cu Cehoslovacia. A pierdut cu Anglia, scor 0-1, și cu Brazilia, scor 2-3.
Citește și ♦ Cristiano Ronaldo, pus la punct de un fost coleg de la Lisabona: ”Nu mai spune că ești cel mai bun”
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News


























