Selecționerul Cosmin Contra a anunțat lotul României pentru meciurile cu Lituania și Serbia din Liga Națiunilor.
Conform frf.ro, Cosmin Contra va miza la jocurile din această lună din Liga Națiunilor pe un lot format din 24 de tricolori: 16 care evoluează în străinătate și 8 din Liga 1.
Ca și noutate, atacantul vicecampioanei FCSB, Florin Tănase revine la națională. Acesta a fost convocat de selecționer pentru ”dubla” cu Lituania și Serbia. Din lotul tricolorilor lipsesc Mihai Bălașa, Mihai Pintilii și Florin Andone.
Joi, 11 octombrie, de la ora 21:45, la Vilnius, naționala României va juca împotriva Lituaniei. Trei zile mai târziu, duminică, 14 octombrie, de la ora 16:00, pe Arena Națională, tricolorii vor întâlni Serbia.
Lista jucătorilor convocați pentru cele două meciuri este următoarea:
Mijlocași: Răzvan Marin (Standard Liege, 12/1), Tudor Băluță (FC Viitorul, 1/0), Adrian Stoian (Crotone, 2/0), Paul Anton (Krylia Sovetov, 5/0), Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 37/4), Dorin Rotariu (AZ Alkmaar, 7/1), Nicolae Stanciu (Sparta Praga, 24/9), Constantin Budescu (Al-Shabab, 12/5), Alexandru Maxim (Mainz, 30/2), Alexandru Mitriță (U Craiova 1948 Club Sportiv, 5/0), Florin Tănase (FCSB, 3/0)