Echipa Națională· 2 min citire

Dan Petrescu pune degetul pe rană: "Ne ducem rău de tot în jos!"

PETRESCU CONFERINTA

PETRESCU CONFERINTA

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 20 nov. 2020, 22:19

Dan Petrescu a analizat parcursul echipei naționale în Liga Națiunilor și se declară nemulțumit. Urcarea în urna a doua valorică nu îl încălzește cu nimic pe fostul component al Generației de Aur.

Antrenorul lui CFR Cluj s-a arătat chiar dezamăgit de rezultatele primei reprezentative. Petrescu este de părere că doar o calificare la Mondial ar putea să fie considerată un rezultat pozitiv al tricolorilor.

”Doar tineretul și CFR au avut rezultate. Naționala mare dezamăgește din nou. Fotbalul românesc avea nevoie de un rezultat bun. Dar la echipa mare trebuie să schimbăm ceva, o luăm în jos, nu în sus!

Dacă joci în Irlanda trebuie să câștigi. Dar nu văd nimic pozitiv, rezultate foarte slabe. Nu înseamnă nimic pentru mine că ajungi în urna a 2-a valorică dacă termini tot pe 3 sau 4. Ca să te califici trebuie să fii primul, sau locul 2 cu nu știu câte puncte și să mergi la baraj.

Dacă nu ne calificăm ce mai zicem? Ce am pregătit? Nu mai avem scuze, au trecut prea mulți ani și ne ducem rău de tot dacă nu ne calificăm.

Dacă nu era meciul cu Norvegia câștigat la masa verde noi nu băteam pe nimeni într-o grupă accesibilă. Eșecul cu Islanda, un rezultat foarte rău pentru fotbalul românesc" - a comentat Dan Petrescu.

Petrescu a participat la patru turnee finale cu naționala României: CM 1994, EURO 1996, CM 1998 și EURO 2000.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Echipa Națională