Daniel Pancu a decis să nu îl convoace pe Cătălin Cîrjan la turneul final de Campionat European U21, din Slovacia, la începutul verii.
Fostul selecționer a fost aspru criticat de unele voci din fotbalul autohton pentru decizia luată.
Acum, antrenorul a dezvăluit că motivul a fost strategia adoptată în cadrul lotului, care nu i se potrivea lui Cîrjan.
"E o incompatibilitate. Este un stil la echipa de club joacă foarte bine, dar la noi, statistic vorbind, cu el în teren n-am marcat niciun gol în toate meciurile în care a jucat cât timp a fost pe teren.
La mine, cerințele pentru un număr 10 sunt clare. Pe decarii Spaniei și ai Italiei nu i-am văzut vreodată să coboare sub mijlocul terenului, nu i-am văzut să joace cu fundașii centrali. Slovacii o făceau, deci... La un tip de joc precum ce al Slovaciei s-ar potrivi (n.r. - Cîrjan) foarte bine, dar la Italia și Spania nu s-ar potrivi.
La mine, cerințele pentru un număr 10 sunt să joace mult între linii, să se miște în spațiile acelea, să-și pună în valoare calitățile, pentru că are o tehnică fantastică și se descurcă foarte bine pe spații mici.
Doar că migrează prea mult, pleacă din zonele alea unde ar trebui să fie decisiv. Ai nevoie de multe antrenamente ca să-i obișnuiești pe ceilalți mijlocași să ocupe spațiile în care ar trebui să fie el, o rotație pe care Dinamo o face bine, dar noi nu aveam când s-o...
În meciurile în care a jucat el nu am marcat niciun gol, că are tendința de a veni în zonele astea neutre și apare rar, dar bine în partea cealaltă. Ori, la mine, cerințele erau să fie mult mai prezent pe calitatea lui, cu tehnica lui foarte bună, cu poziționarea, cu atingerea lui ca să pună în valoare atacanții.
Și eu am pățit același lucru în ’98. Și eu am rămas acasă, dar asta nu m-a oprit să joc în continuare la echipa națională și să fiu unul dintre liderii ei. Îi doresc și lui același lucru, vorbesc sincer", a declarat fostul selecționer al României U21, Daniel Pancu.