Echipa Națională· 1 min citire

Deian Sorescu, înainte de meciurile cu Andorra și Belarus: „Se poate întâmpla orice”

Deian Sorescu / Foto: Facebook FCSB

Deian Sorescu / Foto: Facebook FCSB

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 19 mar. 2023, 10:03

Integralist în FCSB - CSU Craiova 1-1, Deian Sorescu (25 de ani) își mută încet atenția către echipa națională.

„Acum mă voi gândi la ce am făcut bine și ce nu în această partidă, îmi fac autoanaliza după fiecare meci, dar de duminică mă voi gândi la națională.

E clar că îmi doresc să începem campania pozitiv. Am auzit foarte multe discuții legate de echipe, că sunt slabe, că trebuie neapărat să le batem. Nu, este fotbal, se poate întâmpla orice, dar mergem foarte motivați și cu gândul la calificare”, a spus Sorescu după egalul cu Universitatea Craiova.

Deian a fost întrebat și despre situația lui Andrei Ivan, care s-a declarat frustrat că nu face parte din lot la această acțiune.

„Cred că orice jucător care joacă la nivelul Ligii 1 este supărat dacă nu a fost convocat, pentru că toți ne dorim la națională. Ăsta este cel mai mare vis al oricărui jucător de fotbal”, a răspuns stelistul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Echipa Națională