Echipa Națională· 2 min citire

Edi Iordănescu a mărturisit care este motivul pentru care nu l-a convocat pe Alex Mitriță: ”Am avut o discuție cu el”

Edi Iordănescu

Edi Iordănescu

Scris de Popescu Mihai Publicat: 21 mar. 2024, 16:06

Edi Iordănescu a declarat că nu a întâmpinat dificultății cu privire la formarea lotului pentru meciurile cu Irlanda de Nord și Columbia.

El a dezvăluit și motivul pentru care nu l-a mai convocat pe Alex Mitriță la prima reprezentativă. Selecționerul a precizat că a discutat cu jucătorul înainte de a lua această decizie.

"Eu sunt pregătit să iau decizii în continuare, poate cu unele nu sunt nici eu confortabil, dar mi le asum. Probabil că după calificare au apărut și mai mulți selecționeri, dar în final îmi doresc ca băieții noștri să fie în concurență cu propria persoană la echipele de club. Vom încerca să mergem la Euro cu lotul cel mai bun. Am luat cea mai logică decizie.

Am apelat la continuitate. Cred că echipa națională a făcut o campanie fabuloasă, au fost momente cu emoție, iar românii s-au atașat de inima cu care au jucat. Fotbalul românesc nu este la nivelul pe care ni-l dorim, este o realitate. Nu vedeam niciun motiv ca să fac schimbări majore, acești băieți au obținut calificarea, au bucurat milioane de români, dar asta nu înseamnă că au locul garantat.

La European ne așteaptă un cu totul alt nivel. Toată lumea are ușile deschise. Nu e un clișeu, este o realitate. Eu nu pot lua dreptul unui jucător să vină să reprezinte naționala. Cine a venit și a primit șansă și a arătat asta, a rămas. Cine nu, nu. Acum este un tren în mers, nu mai este în gară, cine l-a pierdut trebuie să arate că se poate urca din mers", a afirmat Iordănescu.

"Alex Mitriță a fost în circuitul echipei naționale, mereu am văzut calități la el. Poate faptul că nu a avut o mentalitate mai competitivă l-a făcut să nu joace la cluburi mai importante.

Da, am avut o discuție cu el, eu comunic cu jucătorii, sunt deschis la dialog. Selecția nu a fost făcută după orgolii sau supărări. Este foarte important să ne păstrăm valorile, să ținem de lucrurile bune. Sunt lucruri care trebuie consolidate, avem nevoie de multă muncă și puțin timp la dispoziție"

"Eu nu am în clauză să zâmbesc, ci să-mi îndeplinesc obiective "dacă voi căutați în mine un partener de șuetă, nu l-ați găsit", a răspuns selecționerul când a fost întrebat de ce nu zâmbește mai des”, a mai spus Edi Iordănescu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Echipa Națională