Selecționerul Edward Iordănescu a văzut multe lucruri bune în evoluția tricolorilor în meciul cu Liechtenstein, încheiat însă la egalitate, 0-0, la București, cu echipa de pe locul 202 în ierarhia FIFA.
„Îmi prezint regretul in fata suporterilor, în numele meu și al echipei. Orice supărare au aș vrea să o reverse asupra mea, nu asupra echipei. Au fost multe lucruri bune, dar ne-a lipsit claritatea la finalizare. Am avut atâtea situații, au funcționat, am avut un atac pozițional destul de bun. Ne-a lipsit golul, trebuie să învățăm din asta și să sperăm că șansa va veni și ea. Eu nu eram interesat de un scor fluviu ci doar să câștigăm, petru moralul echipei. E o seară care nu ne bucură dar nu avem timp să stăm prea mult cu regrete. În seara asta trebuia mai multă forță și inspirație în fața porții și alta era situația”, a declarat Edi Iordănescu.