Naționala de fotbal a României va evolua, în deplasare cu Armenia, miercuri de la ora 19:00, în Grupa J a preliminariilor pentru CM 2022 din Qatar.
Armenia a produs surpriza în a doua etapă, învingând cu 2-0 reprezentativa Islandei.
Fostul internațional român Florentin Petre (45 de ani) spune că tricolorii nu trebuie să-i trateze de sus pe armeni, iar victoria obținută în fața Islandei nu este o surpriză.
"Toate meciurile sunt grele. Nu trebuie să ne mai gândim că întâlnim adversari accesibili. Toți și-au învățat lecțiile foarte bine. Toți au acum posibilitatea să învețe foarte rapid fotbalul. Sunt foarte bine pregătiți. Trebuie să ne așteptăm ca fiecare meci pe care îl vom avea o să fie decisiv. Putem câștiga cu orice echipă", a declarat Florentin Petre, în exclusivitate, pentru Realitatea Sportivă.
Florentin Petre. Foto: Profimedia
România este pe locul patru în grupa J, cu trei puncte, la egalitate cu Macedonia de Nord, care are golaveraj superior, și la trei lungimi în spatele Armeniei.