Rădoi a inovat mereu în ceea ce privește formula de start la meciurile disputate de națională în cele nouă luni scurse de la debutul său oficial ca selecționer.
Exemplul edificator este cel al partidei din Armenia, unde doar 5 jucători și-au păstrat statutul de titular de la precedentul meci, împotriva Germaniei. Cristi Popovici a explicat felul în care a gândit antrenorul de 40 de ani.
"A vrut să aducă prospețime, pentru că nu e ușor cu nemții. S-a gândit că și meciul din Armenia e mai accesibil. Probabil dacă jocul era programat la o săptămână vedeam același 11. Apoi și ceilalți jucători trebuie să primească minute.
Acolo este crema României, nu pot unii doar să stea să se uite. Mai ales că valorile sunt sensibil egale. A făcut o balanță foarte bună consider eu, însă lumea are dreptul să se exprime cu privire la alegerile lui", a fost interpretarea lui Cristi Popovici, în exclusivitate pentru realitateasportiva.net.
Experiența acumulată la tineret nu este îndeajuns pentru a forma și o națională mare de succes, mai crede tehnicianul divizionarei a treia, Știința Miroslava.
"Talente sunt, dar doar cu jucători de 22-23 de ani e greu să răzbim. Ianis Hagi poate fi în viitor liderul naționalei, pe aceeași treaptă l-aș pune și pe Man, depinde de constanța lor.
Ianis a avut evoluții bune la Rangers, e titular de la un timp, numele îl obligă mai mult decât pe alți jucători. Ei cu Mihăilă ar fi primii, înaintea lui Coman, Tănase sau Olaru", a încheiat Popovici.