Un moment tensionat și neașteptat a avut loc la conferința de presă susținută de selecționerul României, Mircea Lucescu, care a fost la un pas să cadă după ce a călcat pe o față de masă. Imaginile au devenit virale, iar fostul portar Florin Prunea a avut o reacție dură și ironică la adresa celor responsabili de organizarea evenimentului.
Prunea a criticat cu ironie ghinionul care pare să bântuie naționala României în această perioadă, făcând referire la accidentările recente din cadrul echipei.
„Bă, ăștia sunt nebuni? Borza e accidentat de preparator, Cristi Mihai îi face ruptură maseorul, nea Mircea să-și rupă gâtul. Ce-i, bă, la Federație asta? Zici că dă cu bombe acolo, cu DTT-ul. Asta mai lipsea, să se accidenteze și nea Mircea la conferință. Bă, să nu fii în stare să pui o față de masă? Bă fratele meu, să aducă un popă la ăștia. Vere, faceți ceva, să aducă un popă acolo. Acum era ultima, să-și rupă și nea Mircea piciorul”, a comentat Prunea pentru iamsport.ro.
Mircea Lucescu, care are 80 de ani și a trecut recent printr-o operație la șold, ar fi putut suferi o accidentare serioasă la această vârstă. Situația a alarmat atât staff-ul naționalei, cât și suporterii, care speră la o desfășurare fără incidente a meciului amical cu Moldova.