FOTO | Antrenament cu doar 17 tricolori la Skopje! Mirel Rădoi, veste uriașă din partea FRF

Mirel Rădoi, sursa foto: frf.ro
România va disputa miercuri, 08 septembrie, un meci crucial împotriva reprezentativei Macedoniei de Nord, în etapa a șasea din Grupa J a preliminariilor CM 2022.
Înaintea partidei de la Skopje, Mirel Rădoi a primit o serie de vești proaste. A fost nevoit să facă antrenamentul oficial de la Skopje doar cu 17 jucători.
Ianis Hagi a fost depistat pozitiv cu COVID-19. Alți trei colegi, care stăteau la aceeași masă cu internaționalul de 22 de ani, Răzvan Marin, Alex Cicâldău și Dragoș Nedelcu, au ieșit negativ la testarea rapidă, însă au fost izolați la prânz. Astfel, aceștia au ratat și ei ședința de pregătire de astăzi.

Sursa foto: frf.ro
În această situație, Mirel Rădoi a participat și el activ alături de jucătorii săi la antrenamente, totul într-o atmosferă relaxată și destinsă.

Sursa foto: frf.ro
În cele din urmă, FRF a revenit și cu vești bune pentru meciul de mâine. Răzvan Marin, Alex Cicâldău și Dragoș Nedelcu, colegii de masă ai lui Ianis Hagi, au efectuat testul PCR și au ieșit negativ, astfel că vor putea fi disponibili de joc pentru meciul de mâine.

Sursa foto: frf.ro
”Astăzi, în jurul prânzului, cu o zi înaintea meciului cu Macedonia de Nord, Ianis Hagi a primit rezultat pozitiv la testul rapid efectuat de staff-ul medical al naționalei în urma unor ușoare dureri de cap resimțite de fotbalist. Din păcate, rezultatul testului PCR efectuat ulterior confirmă situația. În aceste condiții, Ianis nu va fi disponibil pentru meciul de mâine și rămâne în izolare. Hagi a avut rezultate negative la toate cele 5 testări programate până azi la această acțiune a naționalei.

Sursa foto: frf.ro
Colegii de masă ai lui Hagi, Răzvan Marin, Alexandru Cicâldău și Dragoș Nedelcu au intrat de la prânz în izolare deși la testarea rapidă rezultatele lor au fost negative. Au ratat și antrenamentul oficial din această seară. Au efectuat testul PCR potrivit normelor din Macedonia de Nord și, în cazul tuturor, rezultatele negative s-au confirmat. Astfel, cei trei sunt disponibili pentru mâine.

Sursa foto: frf.ro
LUPTĂM ÎMPREUNĂ! Și mai puternici, și mai uniți! Mergem spre Mondial!”, a fost comunicatul emis de FRF.
CITEȘTE ȘI -->> NAȚIONALA NU A MAI REUȘIT ASTA DE 14 ANI! RĂDOI, ÎN FAȚA UNEI PERFORMANȚE RARE PENTRU ROMÂNIA
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News



























